Acasă COMUNICATE PRESĂ Şofer prins cu mita trimis în judecată

Şofer prins cu mita trimis în judecată

0:00

Parchetul Iași a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui şofer acuzat de dare de mită. Pe data de 18 aprilie 2017, un agent din cadrul unei secții de poliție rurală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași a sesizat la Linia TelVerde a Direcției Generale Anticorupție (0800.806.806) „despre faptul că l-a surprins pe TIR în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat. Cu această ocazie, acesta i-a promis polițistului suma de 600 lei cu scopul de a nu-i întocmi dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii în cauză”, precizează Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) Iaşi, într-un comunicat de presă.

Şofer prins cu mita trimis în judecată, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiTIR a fost surprins în flagrant, pe data de 24 aprilie 2017, în timp ce oferea agentului de poliție, denunțător în cauză, o parte din suma promisă, respectiv 300 de lei, în scopul de a propune o soluție favorabilă în dosarul penal. „Față de TIR s-au dispus cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Precizăm că agentul de poliție denunțător în prezenta cauză a mai sesizat DGA Iași cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită în alte 4 situații, una în 2014, iar celelalte 3 în 2016, toate cele 4 denunțuri fiind materializate în acțiuni de prindere în flagrant, cauzele fiind finalizate prin rechizitoriu”, mai informează DGA Iaşi. (ZCH NEWS)

Exit mobile version