„Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Gâdinți, conducea un autoturism, pe strada Bogdan Dragoș, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare , intrând în coliziune cu un stâlp din beton, rezultând rănirea unui tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Gâdinți, pasager în autoturismul în cauză”, anunță Poliția Neamț.
După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a plecat, prezentându-se la Poliția municipiului Roman a doua zi, pe 4 ianuarie. Atunci s-a constatat că autoturismul implicat avea numerele de înmatriculare provizorii expirate, iar tânărul nu avea permis pentru nici o categorie de vehicule. Acesta a fost pus sub acuzare și este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și conducere fără permis de conducere.
(G.S.)