ŞTIRE INIŢIALĂ: Un bărbat de 66 de ani din Rediu a stat aproape 4 ore, rănit, captiv în cabina TIR-ului pe care îl conducea, iar în tot acest timp un medic de pe ambulanţă l-a asistat, iar pompierii au tăiat bucăţi din scaun şi din bord ca să-l poată scoate. Accidentul s-a petrecut în seara de 9 iunie, la ora 22:39 la Costişa, din cauza unui tânăr de 31 de ani din Filipeşti, Bacău.
„Tânărul conducea un autoturism pe Drumul Judeţean Frunzeni – Costişa, iar la intersecţia cu DN 15, nu a respectat semnificaţia indicatorului Oprire şi a intrat în coliziune cu un autotractor cu semiremorcă”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.
După impact, şoferul autoturismului a fost proiectat în afara maşinii, iar TIR-ul a intrat într-o frizerie şi conducătorul auto a rămas încarcerat.
„Şoferul autoturismului a fost preluat imediat de o ambulanţă şi transportat la spital, dar pentru scoaterea şoferului TIR-ului a fost nevoie de descarcerare”, a declarat slt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
„Operaţiunea a început imediat după ce echipajele au ajuns la locul accidentului şi au durat până la ora 2:20. În tot acest timp bărbatul în vârstă de 66 de ani a fost conştient şi a colaborat cu medicul care l-a asistat permanent. Scoaterea lui din cabina TIR-ului s-a făcut cu dificultate pentru că erau tot felul de bucăţi tăioase de plastic dur şi de tablă ruptă, iar pompierii au avut mare grijă la fiecare manevră, ca să protejeze atât pacientul, cât şi medicul care îl asista”.
După ce-a fost descarcerat, şoferul a fost transportat la spital, cu acelaşi diagnostic prezumtiv ca şi celălalt rănit: politraumatism prin accident rutier. În plus avea un traumatism în zona ochiului stâng.
După ce-au stabilit cauza accidentului, poliţiştii rutieri i-au întocmit dosar penal tânărului de 31 de ani, sub acuzaţia de vătămare corporală din culpă. (C. MIRCEA)