0:00

Mai multe familii din Iași, Galați, Prahova, Olt, Ialomița, Ilfov și din București au fost ținta descinderilor de astăzi, 3 decembrie. Polițiștii și procurorii DIICOT au făcut 19 percheziții la locuințele a 15 persoane în dosarul în care sunt suspectate de pornografie infantilă, în formă continuată, viol, în formă continuată, corupere sexuală a minorilor și agresiune sexuală video – https://youtu.be/6M3lgiHh39Y

Anchetatorii au stabilit că în acest dosar există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2014–2018, suspecții, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cadrul unor spectacole pornografice oferite unor cetățeni americani prin intermediul unei aplicații informatice, au întreținut acte sexuale orale cu proprii copii minori, cu vârste cuprinse între 4 ani și 9 ani, la data săvârșirii faptelor, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra și de a-și exprima voința.

De asemenea, din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, suspecții au produs și au pus la dispoziția cetățenilor americani, în mod repetat, prin intermediul aceleiași aplicații informatice, materiale pornografice cu proprii copii minori, în schimbul unor sume de bani.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la domiciliul suspecților, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 13 hard-disk-uri, 3 unități de calculator, 13 tablete, 49 de telefoane mobile și 19 medii optice de stocare (CD, memory stick).

Activitățile au beneficiat de sprijinul F.B.I. și Europol.

La sediul DIICOT – Structura Centrală urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 15 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Articolul precedentFOTO Ansamblul „Floricică de la munte” a susţinut spectacole la Londra de Ziua României
Articolul următorImagini incredibile: O șoferiță a ajuns cu mașina pe gard