Din toți pacienții, 19 au fost cazuri critice (cod roșu), inclusiv oameni care aveau nevoie de resuscitare, și care au trebuit în secunda 0 să fie preluați de personalul medical. Alți 144 de pacienți au fost gravi (cod galben), la care a trebui să se intervină în maxim 15 minute. Acești 163 de bolnavi au solicitat și cele mai multe resurse, adică personal medical, medicamente, investigații, consulturi ale medicilor din secții, operații chirurgicale imediate. Din datele puse la dispoziție de SJU Piatra Neamț, reiese că din toți pacienții care s-au prezentat la Urgență, doar 171 au rămas internați, adică 25%. Ceilalți 501 bolnavi, adică trei sferturi, au fost cazuri de cod verde. Adică pacienți ce necesită cel puțin două resurse: consult și investigație CT sau radiologică, plus tratament simptomatologic.
Acestea sunt cifrele care arată mai multe fațete ale modului cum funcționează și cum este percepută starea de urgență în sănătate. Dr. Codruț Munteanu, managerul spitalului, consideră că nemulțumirile personalului medical, pe de o parte, și ale bolnavilor, pe de altă parte, reflectă tot atâtea probleme: „Spațiul, circuitele, personalul și materialele sanitare, astea sunt problemele. Pot să am personal dublu, chiar triplu, dacă n-am circuite și spațiu suficient, sigur că nu am cum să mă descurc. Soluția este relocarea UPU, într-un spațiu mai mare și înțeleg că proiectul noului spital merge înainte”. (C.I.)