Acasă COMUNICATE PRESĂ Sindicaliștii din sănătatea nemțeană protestează la București! E posibilă greva generală!

Sindicaliștii din sănătatea nemțeană protestează la București! E posibilă greva generală!

0:00

Cadrele sanitare din Neamț se pregătesc de proteste și au anunțat, vineri, 15 septembrie, prin liderii sindicali, o primă acțiune de pichetare a două ministere.

Sindicaliștii din sănătatea nemțeană protestează la București! E posibilă greva generală!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiIonuț Bogdan Nistor, liderul Solidaritatea Sanitară Neamț și consilier în Biroul executiv al Federației Solidaritatea Sanitară, declară că s-a luat decizia, la nivel central, ca în zilele de 28 și 29 septembrie să se picheteze sediile Ministerului Muncii și cel al Ministerului Sănătății. „Dacă rezultatele negocierilor nu vor fi acceptabile, vom continua cu miting și chiar cu grevă generală”. Sindicaliștii Solidaritatea Sanitară protestează împotriva actualei forme a legii nr. 153/2017 (privind salarizarea în sistemul public), a „efectelor negative ale proiectului de lege asupra angajaților” care aduc practic „scăderi salariale semnificative asupra marii majorități a specialiștilor din sănătate începând cu 1 ianuarie 2018”. Sindicaliștii se declară nemulțumiți de negocierile de până acum și susțin că „declanșarea protestelor este singura soluție care poate impulsiona în mod eficient dialogul”.

Sindicaliștii din federația Solidaritatea Sanitară se alătură acțiunilor Federației Sanitas, care a hotărât, în 14 septembrie, să declanșeze proteste „ca răspuns la tergiversările practicate de guvernanți față de problemele cu care se confruntă Sănătatea și Asistența Socială”. Eva Ungureanu, liderul Sanitas Neamț, spune că sindicaliștii din sănătatea nemțeană nu vor merge la pichetări: „Vom merge, în jur de 50 de membri, dar la acțiunea din 19 octombrie, de la București”.

Federația Sanitas spune, într-un comunicat, că vor fi pichetate în zilele de 2, 4 și 6 octombrie sediile ministerelor Muncii, cel al Sănătății și cel al Finanțelor, urmând ca în data de 19 octombrie sindicaliștii să participe la un miting și un marș, după care „Consiliul Național să decidă asupra datei la care va fi declanșată greva generală în sistemul sanitar”.

Comunicatul Federaţiei Sanitas (pdf):

https://zch.ro/wp-content/uploads/2017/09/sanitas-14.09.17.pdf

(C.I.)

Exit mobile version