Postul de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Neamţ va fi scos la concurs în cursul lunii iulie. Verificarea se va derula în două etape, după cum se anunţă pe portalul SJU Neamţ.
Condiţiile care trebuie îndeplinite de cei care se înscriu la concurs, ce documente trebuie să conţină dosarul de înscriere, calendarul concursului şi bibliografia pot fi consultate AICI.
Dosarele se depun la secretariatul SJU Neamţ, până la data de 3 iulie 2017, în intervalul orar 8:00-16:00. Taxa de participare este de 500 de lei şi se achită la casieria SJU Neamţ. Eventualilor candidaţi li se oferă şi o vizită la spital (sic!), în perioada 12-14 iunie 2017. (M. CONSTANTINESCU)