Deşi părea hotărât să nu se pensioneze, în vreme ce 80 de colegi ai lui care îndeplineau condiţiile au făcut-o de frica ordonanţei, comisarul şef Cezar Asandei s-a răzgândit brusc pe ultima sută de metri. Ca să se poată înscrie în perioada de graţie (ordonanţa a intrat în vigoare ieri, 16 septembrie), şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Neamţ şi-a luat documentele şi s-a dus personal la Bucureşti să obţină aprobările necesare pentru a ieşi din sistem. Şi a reuşit.
E posibil ca, de data asta, comisarul şef Mavriş să accepte interimatul până la organizarea concursului. Interesant de văzut este cine vor fi candidaţii, în condiţiile deficitului de imagine suferit de SPR Neamţ, prin biroul de la municipiul reşedinţă de judeţ, după ancheta de corupţie care a cam decimat efectivul. (C.M.)