ISU Neamț dorește sedii noi pentru subunităţi de pompieri la Bicaz și Dragomirești, dar și modernizarea clădirilor în care funcţionează cele de la Târgu Neamț și Poiana Teiului. Cele 4 obiective se află în faza de teme de proiectare şi urmează a fi dezbătute de consilierii județeni în plen, vineri 30 martie.
Conform descrierii notei de proiectare „La această dată subunitatea de pompieri din Târgu Neamț are în dotare 5 autospeciale de stingere a incendiilor cu apă și spumă, o autofreză, etc… Tehnica va fi deservită de 30 de de cadre militare pe fiecare tură cărora li se adaugă un număr de 5 persoane care își vor desfășura activitatea cu program de 8 ore. În acest context se impune asigurarea unor spații de pregătire, dormitoare, grupuri sanitare, spații pentru servirea mesei, etc. pentru personalul care își va desfășura activitatea în această locație. Având în vedere intenția Consiliului Județean de a realiza un heliport în zonă se propune această destinație pe acest amplasament”, se arată în nota de proiectare aferentă proiectului de hotărâre. (E.C.)