Acasă ADMINISTRAȚIE Se repară şoseaua la Vama Albiţa

Se repară şoseaua la Vama Albiţa

0:00

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi va reabilita carosabilul la cel mai solicitat punct vamal de la granița României cu Republica Moldova, cel de la Albiţa, se precizează într-un comunicat de presă. Lucrările vor fi efectuate în baza unui protocol încheiat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGRFP) Iași, în administrarea căreia se află suprafața de drum supusă reabilitării.

Se repară şoseaua la Vama Albiţa, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPotrivit protocolului semnat luni, 16 aprilie, DGRFP Iași transmite CNAIR 50.142 mp drum, în comuna Drânceni (Vaslui), aferentă Vămii Albița, „pentru asigurarea stării de viabilitate a părții carosabile în vederea desfășurării circulației în condiții de siguranță și asigurarea legăturii cu Republica Moldova, până la frontiera cu aceasta”, potrivit sursei citate.

„Echipele noastre au făcut deja prospecțiunile și măsurătorile necesare în teren încă de zilele trecute, astfel că începând de astăzi, 17 aprilie, ne putem apuca deja de lucru. Avem acolo utilaje și echipe de specialiști, care vor începe lucrările pregătitoare, organizare de șantier, frezare, decapare, după care vor urma corecții de pantă, turnări de covor asfaltic și marcajele aferente”, a detaliat Ovidiu Mugurel Laicu, directorul general regional al DRDP Iași.

Costul lucrărilor a fost estimat la aproximativ 4 milioane lei. În ceea ce privește finalizarea lucrărilor, deși termenul prevăzut în protocol este 31 decembrie 2018, DRDP Iași estimează că acestea nu vor dura mai mult de o lună. (ZCH NEWS; FOTO: DRDP Iaşi)

Exit mobile version