De departe, însă, mult mai așteptate sunt concursurile pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct de școală. Metodologia a fost prezentată pe când era ministru Adrian Curaj, dar nu s-a concretizat nimic. După cum s-a anunțat oficial, competiția directorilor începe în octombrie, iar metodologia pe baza căreia se organizează concursurile poate fi consultată aici.
Potrivit documentului, concursul constă în:
- Proba scrisă (120 de minute pentru rezolvarea unui test-grilă, cu itemi elaboraţi de Ministerul Educaţiei, prin care se evaluează 50% aptitudinile cognitive şi 50% competenţele manageriale ale candidaţilor);
- Analiza şi evaluarea scrisorii de intenţie şi a CV-ului (care va fi făcută de comisia de concurs, în prezenţa candidatului, căruia îi vor fi acordate puncte pe baza actelor din dosarul depus la înscriere);
- Interviu în faţa comisiei de concurs, în care se vor aprecia și puncta calitatea şi susţinerea ofertei manageriale a candidaților, precum şi a unui plan de acţiune pentru un an. (M.T.)