Pentru elevii din anii terminali urmează emoțiile examenelor, rămase în calendarul adoptat, neafectate de grevă. Absolvenții de liceu care nu își pot echivala competențele din cadrul bacalaureatului pot susține probele până pe 23 iunie, conform calendarului modificat în contextul grevei. Probele scrise se vor desfășura în perioada 26-29 iunie, rezultatele vor fi publicate în 3 iulie, până la ora 12 și contestațiile pot fi depuse până la ora 18, urmând ca rezultatele finale să fie afișate în 7 iulie. Absolvenții de clasa a VIII-a vor susține probele scrise din cadrul evaluării naționale în perioada 19-22 iunie, vor afla notele în ziua de 28 iunie și vor putea contesta rezultatele în aceeași zi, între orele 16-19 și a doua zi, între orele 8-12. Rezultatele finale vor fi publicate în 4 iulie, după care va urma repartizarea conputerizată pe baza opțiunilor elevilor, din data de 19 iulie.
C.I.