Acasă ACTUALITATE Scandalul medicului care folosea stenturi de la morți face victime colaterale

Scandalul medicului care folosea stenturi de la morți face victime colaterale

0:00

Scandalul medicului care folosea stenturi de la morți face victime colaterale, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDosarul medicului ieșean Dan Tesloianu (foto), acuzat că implanta pacienților dispozitive medicale prelevate de la persoane decedate (detalii aici şi aici), continuă la mai bine de o lună de demararea cercetărilor. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că alți doi medici, rezidenți de aceasă dată, de la aceeași unitate spitalicească, au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzați de luare de mită.

“Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a PÎCCJ au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de doi medici rezidenți, angajați ai Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe Sf. Spiridon Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, respectiv luare de mită în formă continuată (10 acte materiale)“, conform Parchetului General.

Faptele au avut loc în perioada noiembrie  2022-februarie 2023 când, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu, materializate prin acordarea de consultații de specialitate, în cabinetele din cadrul  Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, aceștia au primit diferite sume de bani, cu titlu de mită pentru activitățile prestate.

Cei doi rezidenți nu au voie să mai lucreze la stat. “Printre obligațiile pe care inculpații trebuie să le respecte cât se află sub control judiciar se numără și aceea de a nu mai exercita profesia de medic în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe Sfântul Spiridon Iași, precum și în nici o altă unitate medicală din rețeaua de stat“, se mai arată în același comunicat. (G.S.)

Exit mobile version