Emilian Nastasă, de 33 de ani, din Târgu Neamţ va fi judecat pentru distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, la Tribunalul Neamţ, pe 12 august anul acesta. Pe 2 martie, el a intrat într-o sală de jocuri din oraşul natal şi a aruncat cu o masă în două geamuri situate lângă uşa de acces.
“Totodată, prin activitatea infracțională desfășurată, acesta ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, provocând indignarea persoanelor aflate pe terasa localului. Bărbatul în cauză a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor“, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Neamţ din martie.
Astăzi, Tribunalul Neamţ urmează să se pronunţe asupra ultimei sale cereri în acest sens. Iar pe 12 august, tot Tribunalul Neamţ se va pronunţa, pe fond, asupra infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, urmând să fie judecat, ulterior, şi pentru distrugere. (Angela CROITORU)