Așadar la Zănești, unde din aproape 2000 de case, 543 sunt nelocuite, s-a adoptat o hotărâre de consiliu local, care stabilește o taxă anuală pentru proprietarii sau moștenitorii imobilelor nelocuite și o taxă lunară de 6 lei pe persoană, pentru restul lumii.
”Noi nu avem suficient personal în primărie ca să stea să pândească fiecare om când vine acasă, cât stă și cât gunoi produce”, ne-a declarat viceprimarul Gheorghe Ciocoiu. ”Dar știu caz sigur : un om venit din Anglia a scos la poartă 14 saci de gunoi într-o zi. Și mașina îi ia, că oprește din poartă, în poartă. Avem contract cu o firmă din Buhuși. Toți care vin acasă, indiferent că stau o lună, mai mult sau mai puțin, fac curățenie prin curte, prin anexe și scot gunoiul la poartă. Este normal să plătească, mai ales că nu e mare lucru 5 lei pe lună ar veni. Și cei mai mulți înțeleg. Iar dacă există excepții, să vină la primărie să facă o cerere și analizăm”.
Problema nu e a atât de taxă, cât de atitudine. Pentru că una dintre ”excepții”, care s-a dus la primărie să explice situația, a fost întâmpinată cu ostilitate de o funcționară. Nu doar că n-a ascultat omul, dar l-a și avertizat că dacă va avea nevoie de vreo adeverință de la primărie nu va o primi până nu achită taxa. O taxă pentru o casă aflată la roșu, la care nu vor continua lucrările până ce nu vor fi bani destui. Ceea ce poate dura și ani de zile.
C.M.