Ca la orice proces ajuns la faza de judecată pe fondul cauzei, avocaţii au avut rolul principal. Apărătorul lui Petru Paleu, av. Ciocoiu, a vorbit mult şi repede despre deciziile Curţii Constituţionale în materie de abuz în serviciu, despre dezincriminarea faptei şi despre practica instanţelor în privinţa acestei infracţiuni. Prin urmare, a cerut achitarea clientului său. Mai ales că „folosul l-a obţinut directorul LPS”, director care a decedat acum 4 ani. Cât despre acuzaţia de uz de fals, avocatul a invocat termenul de prescripţie şi chiar a avut un gen de discuţie în contradictoriu cu reprezentanta DNA vizavi de termenul de prescripţie şi de termenul special de prescripţie. În final, avocatul Ciocoiu a cerut încetarea procesului penal pentru această infracţiune. Luând în calcul şi varianta în care instanţa ar putea avea altă opinie, apărătorul a cerut pedeapsa minimă prevăyută de lege pentru cele două infracţiuni, invocând faptul că Petru Paleu a pierdut tot, inclusiv casa şi, temporar, libertatea, el executând deja pedeapsa în penitenciar într-un alt dosar.
Avocata Marietei Cârligeanu a vorbit mult mai puţin şi a subliniat câteva idei clare: clienta ei – om fără antecedente penale şi cu referinţe foarte bune-,recunoaşte comiterea infracţiunilor şi este de acord cu situaţia de fapt şi cu încadrarea de drept. Asta pentru că avocatul lui Petru Paleu a cerut, la un moment dat, schimbarea încadrării juridice. Av. Pruteanu a cerut ca instanţa să manifeste clemenţă şi să individualizeze „corect şi diferit” pedepsele: „În mod constant, Petru Paleu a recunoscut că nu a avut nicio înţelegere cu Marieta Cârligeanu, care nu a avut niciun folos personal, dar a semnat documentele în speranţa că se va finaliza proiectul pentru LPS”.
Avocata a cerut, de asemenea, ca din prejudiciul imputat şi clientei sale să fie scăzută garanţia de bună execuţie, banii fiind ridicaţi direct de fostul director al LPS, iar Marieta Cârligeanu neavând niciun amestec. Apoi a invocat situaţia personală a clientei sale (modestă material şi cu o soacră cu un diagnostic grav, în întreţinere) solicitând ca modalitatea de executare a pedepsei să fie în aşa fel încât clienta sa să-şi poate îndeplini obligaţiile. În final, av. Pruteanu a menţionat că Marieta Cârligeanu este şi acum diriginte de şantier la sala de sport a LPS, doar că lucrează cu altă firmă. Când li s-a dat cuvântul, Petru Paleu a spus doar că regretă fapta comisă, în timp ce Marieta Cârligeanu a afirmat că regretă că a ajuns în situaţia asta şi că sala LPS este unicul proiect nefinalizat din întreaga ei carieră. Judecătorul a stabilit, ca termen de primă pronunţare, ziua de 28 noiembrie.
Cristina MIRCEA