Pompierii care asigurau misiunea obișnuită pentru orice spectacol la ”Water Music Festival”, au avut o intervenție duminică, 2 septembrie. Festivalul s-a desfășurat, în perioada 31 august-2 septembrie, în comuna Ceahlău, iar militarii au fost prezenți, zilnic, pentru a asigura măsurile PSI, cu o autospecială de stingere și un autoturism de serviciu cu barcă din cadrul Detașamentului de Pompieri Tîrgu Neamţ – Garda 2 Poiana Teiului. Numai că solicitarea pe care au primit-o n-a avut legătură cu vreun incendiu.
Bărbatul în cauză s-a înecat cu mici. După aplicarea manevrei Heimlich, pacientul a fost predat echipajului de pe ambulanța trimisă la intervenție și transportat la spital. (C.M.)