Acasă ADMINISTRAȚIE S-a finalizat licitația pentru modernizarea stațiilor de așteptare pentru transport public din...

S-a finalizat licitația pentru modernizarea stațiilor de așteptare pentru transport public din Piatra-Neamț

0:00

În cadrul Contractului de finanțare aferent proiectului „Modernizarea stațiilor de așteptare pentru transport public (TP)”- Cod SMIS 126607, primarul Dragoș Chitic a semnat ieri, 25 februarie, contractul pentru proiectare și execuție.

Următorul pas, firesc după semnarea contractelor de finanțare pentru proiectele din fonduri nerambursabile, este semnarea contractelor privind proiectarea și execuția, în urma finalizării procedurilor de licitație. Astăzi a fost semnat contractul privind proiectarea și execuția pentru unul dintre cele 32 de proiecte din fonduri nerambursabile pregătite de municipalitatea pietreană, respectiv «Modernizarea stațiilor de așteptare pentru transportul public de persoane», încă un pas important in implementarea conceptului de Smart City.

Vom avea în Piatra Neamț 80 de stații de așteptare inteligente, cu panouri informative conectate în timp real la mijloacele de transport pentru călători, cu panouri fotovoltaice pentru independența energetică, conexiune wireless la internet și camere de supraveghere video. Valoarea totală a investiției este de 21.165.523 lei, finanțată în proporție de 98% din fonduri europene, cu o contribuție proprie a municipalității pietrene de doar 2%”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Contractul a fost semnat cu Asocierea SC ELECTROGRUP SA – SC URBAN SCOPE SRL.

SURSA: Primăria Piatra Neamț

3 COMENTARII

  1. Dasca nu sunt si camere , vor fi mereu petrecareti si mizerie vezi de ex aseara pe Ulmilor capat de linie micrbuze , bl 40 si nimeni nu vede .

Comments are closed.

Exit mobile version