Societatea Rossal zona 3 Târgu-Neamţ face apel din nou la cetăţenii din mediul rural să scoată gunoiul menajer la poartă sau să-l arunce în containerul cel mai apropiat. Apelul vine şi ca urmare a nenumăratelor deşeuri găsite de reprezentanţii societăţii de salubrizare aruncate în locuri nepermise.
De altfel, pedepsele pentru aruncarea gunoiului în locuri nepermise şi care pot afecta mediul înconjurător sunt usturătoare.
„Conform HCL Nr. 22 din 2013, amenzile pentru persoanele fizice variază între 200 şi 1.000 de lei, iar pentru persoanele juridice amenzile variază între 500 şi 2.000 de lei”, ne informează Florin Tofan, şeful Poliţiei Locale Târgu-Neamţ. (C.T. STURZU)