Acasă IAȘI Roman: O fetiță a traversat singură și a fost rănită grav

Roman: O fetiță a traversat singură și a fost rănită grav

0:00

O fetiță, în vârstă de 6 ani, din Roman, a fost accidentată grav de o autoutilitară care a acroșat-o cu laterala stângă. În urma impactului, copila a suferit o fractură la nas și mai multe contuzii la mâini, piept și abdomen. Accidentul a avut loc ieri, 5 decembrie, pe la ora 13.30, în timp ce copila a traversat neregulamentar strada. Polițiștii au stabilit că șoferul, un bărbat de 43 de ani, din Roman, conducea autoutilitara pe bulevardul Nicolae Bălcescu și înainte de intersecția cu strada Miron Costin, a lovit copila, care era singură în momentul când a traversat, după cum a declarat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Un echipaj medical de terapie intensivă mobilă a preluat fetița și a dus-o la CPU Roman, de unde a fost transferată cu ambulanța la Spitalul Clinic de Neurochirurgie din Iași, potrivit Laurei Trifan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență Roman. (C.I.)

Exit mobile version