Acasă ACTUALITATE Risc crescut de inundații, cod portocaliu până mâine, 5 iulie

Risc crescut de inundații, cod portocaliu până mâine, 5 iulie

0:00

Hidrologii au actualizat astăzi, 4 iulie, avertizarea de inundații și au emis cod portocaliu de posibile depășiri ale cotelor de apărare pe principalele râuri din județul Neamț, începând cu ora 12 și până mâine, la ora 12.

Risc crescut de inundații, cod portocaliu până mâine, 5 iulie, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ca urmare a ploilor torențiale consistente anunțate pentru acest week-end, avertizarea vizează râurile Moldova – bazin superior şi afluenți bazin mijlociu şi inferior (județele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ şi Bacău).

O avertizare extinsă cod portocaliu de inundații a fost emisă de hidrologi și pentru râul Prut, ca urmare a tranzitării în regim controlat prin Acumularea Stânca Costești a viiturilor formate anterior din amonte de intrarea în țară, vizate fiind județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați. Avertizarea emisă de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor este valabilă până la miezul nopții de 6 iulie. (C.I.)

Exit mobile version