„Marfa, 1380 de pachete de țigări, susceptibilă a proveni din contrabandă, a fost confiscată, până la finalizarea cercetărilor”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Totodată autoturismul folosit la săvârșirea infracțiunii a fost indisponibilizat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 270 din Cod Vamal, respectiv colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, dar cel mai probabil va fi cercetat în stare de libertate, pentru că rareori se merge pe arestare în cazurile de contrabandă.
„În urma verificărilor efectuate în piaţa centrală, din municipiul Piatra Neamţ, au fost identificate în mai multe încăperi 861 pachete de țigări, respectiv 17220 de ţigarete, de provenienţă moldovenească și ucraineană, care ar fi trebuit supuse regimului vamal. De asemenea au fost identificate și 8 sticle a câte un litru fiecare, de alcool contrafăcut”, a mai precizat subinspectorul Elena Bulgărea.
Toată marfa a fost confiscată, iar comercianţilor li s-au întocmit dosare penale.
Cristina MIRCEA