“Din cercetările efectuate de către polițiști, a reieșit că, în fața unui club, din localitatea Tămășeni, persoane necunoscute ar fi exercitat acte de violență asupra a doi tineri, de 20 și 21 de ani, ambii din localitatea Stănița, fiind tulburată astfel ordinea şi liniștea publică.
La data de 8 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Săbăoani au identificat 5 persoane, cu vârste între 16 și 39 de ani, din Tămășeni și Roman, bănuite de comiterea faptelor”, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Trei dintre cei cinci au fost identificați ca fiind agresorii tinerilor din Stănița, împotriva acestora fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Aceștia urmează să fie prezentați procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman sub acuzația de lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice.
A.C.