Acasă COMUNICATE PRESĂ Regii României evocaţi la Muzeul de Istorie Piatra Neamţ

Regii României evocaţi la Muzeul de Istorie Piatra Neamţ

0:00

Regii României evocaţi la Muzeul de Istorie Piatra Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiMuzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ organizează, miercuri, 10 mai, cu începere de la ora 13:00, un seminar, în cadrul căruia vor fi evocaţi cei mai importanţi reprezentanţi ai familiei regale a României: Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Maria, Regele Carol al II-lea şi Regele Mihai I.

Elevii clasei a X-a Arte Plastice de la Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra Neamţ, coordonați de prof. dr. Luminița Moscalu și dr. Mihaela-Cristina Verzea, vor rememora cele mai importante momente ale celor opt decenii de monarhie.

„Tema își propune să readucă în atenție rolul regelui Carol I și al succesorilor acestuia în construcția României Moderne: de la adoptarea Constituției, la proclamarea Independenței de Stat, de la implicarea României în Primul Război Mondial, la realizarea României Mari, de la regimul de autoritate reprezentat de Carol al II-lea, la abdicarea regelui Mihai și comunizarea țării”, precizează Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, într-un comunicat de presă. (ZCH NEWS)

Exit mobile version