„Este vorba despre un bărbat de 43 de ani, din Poienari, care, în perioada 06.12.2015 – 10.12.2015, ar fi tăiat fără drept şi sustras mai mulţi arbori în stare verde şi nemarcaţi de pe o păşune împădurită aparţinând unor persoane din aceeași comună”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.
„Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a constatat tăierea fără drept şi sustragerea unui număr de 55 arbori în stare verde şi nemarcaţi, din speciile carpen, stejar, jugastru, fag şi salcâm. Bărbatul este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept şi sustragere de arbori”.
În aceeaşi zi, poliţiştii de la Secţia Rurală Bicaz au acționat au depistat, pe DN 12C, în localitatea Bicaz Chei o autoutilitară care transporta brăduţi. Şoferul, un bărbat de 63 de ani din Bicaz, nu avea documente de proveniență și transport pentru cei 23 de pomi, aşa că poliţiştii i-au confiscat și i-au predat Ocolului Silvic Bicaz. Conducătorul auto a fost amendat. (C. MIRCEA)