– de vorbă cu poetul Vasile Baghiu –
Poetul Vasile Baghiu este un autor român de poezie, născut în Neamţ şi care trăieşte la Piatra Neamţ dar şi, temporar, prin unele oraşe europene, graţie burselor pe care le-a obţinut prin concurs. Are mai multe volume de versuri (şi proză) câteva dintre ele fiind premiate de breasla din care face parte, Uniunea Scriitorilor. El a lansat cu câtva timp în urmă un nou concept literar, himerismul. Acum, după un deceniu şi jumătate, l-am rugat să facă un bilanţ al recepării acestuia în rândul breslei scriitoriceşti.
Manifestul himerismului, lansat de tine în 1998 în “România literară” a stârnit reacţii dintre cele mai diverse. Care dintre congenerii tăi scriitori au aderat la el? Eşti mulţumit de reacţiile colegilor scriitori faţă de acesta?
– Venit de la un tânăr poet care nu era afiliat nici unei grupări literare, care nu trăia în capitală, care se mai şi manifestase critic faţă unele comportamente deviante ale lumii literare, așa cum eram, „himerismul” nu avea cum să beneficieze de receptarea pe care ar fi meritat-o. Totuşi, nu e cazul să mă plâng. Dimpotrivă. În definitiv, acest manifest, cu alură romantică, a fost publicat nu altundeva decât în binecunoscuta „România literară”. Mai mult, după alte câteva numere, aceeaşi revistă găzduia un eseu întins pe două pagini al poetului Constantin Abăluţă care se entuziasma la apariţia conceptului himerismului care, din cât spunea el acolo, oferea şansa nu numai de a putea fi privită literatura şi altfel decât în perspectiva postmodernistă şi de a ieşi de sub umbrela lui acaparatoare, dar şi un instrument de reinterpretare a poeziei generaţiilor mai vechi. Au urmat şi alte comentarii, reacţii, clarificări. Şi nu puţine. Împreună ar putea alcătui o carte. Poate o voi pune la cale în acest an – cine ştie? Măcar din raţiuni documentare, pentru că în ultimul timp am auzit despre studii și sinteze serioase din mediul universitar care îl vizează, precum şi de un interes mai mare al generaţiei literare mai noi faţă de el. Cât priveşte mulţumirea sau nemulţumirea mea, acesta este un lucru mai puţin important, cred. Ceea ce contează sunt alte câteva aspecte. Mai întâi, faptul că himerismul a fost prima paradigmă clar conturată care a propus o despărţire de postmodernism, moment care a dat tonul unui adevărat val de alte manifeste în următorii ani. Apoi, ar mai fi ideea că anularea graniţelor prin călătoria neîngrădită a personajului Himerus Alter a anticipat în 1988 ceea ce avea să devină Europa. Nu în ultimul rând, conceptul himerismului este tiparul teoretic al poeziei autorului, matricea în care poezia lui se mișcă, în condițiile în care poeții români cam desconsideră – din păcate, pentru ei și pentru literatura română în general – apetențele teoretice ale poeților.
