„O persoană nu are voie să facă parte din Comisia Județeană de bacalaureat dacă are afini până la a IV-a spiță. Am stat și am calculat și în acest caz este vorba de rude la a V-a spiță, deci nu este niciun fel de problemă”, a precizat inspectorul Stan.
În contextul în care se demonstrează că o persoana din Comisia Județeană de bacalaureat a avut afini în examen, potrivit inspectorului general, aceasta va fi sancționată de Comisia de Disciplină. Însă, abia de aici vin întrebările care cântăresc serios în situația creată de decizia Comisiei Județene de bacalaureat de a elimina candidații. Mai este aceasta valabilă? Poate constitui această situație o anchetă penală? Ce se întâmplă cu elevii care au fost eliminați? Generalul Stan vorbește despre un al doilea aspect.
„Dacă se va constata că persoana care a avut afini și a fost sancționată de Comisia de Disciplină a viciat bacalaureatul, după aceea putem vorbi despre o eventuală anchetă penală. Dar nu am toate datele a ceea ce se poate întâmpla, trebuie și eu să mă consult. Repet, asta numai presupunând că cineva din Comisia Județeană a avut afini până la al IV-a spiță”.
Potrivit metodologiei de bacalaureat, „Cadrele didactice care sunt numite în comisiile de bacalaureat nu pot avea soţul/soţia, o rudă sau un afin, de până la gradul al IV-lea inclusiv, printre candidaţii care participă la examenul de bacalaureat în respectiva sesiune de examen.”
Așa cum ne-a declarat generalul Stan, președintele Comisiei Județene de bacalaureat, sesiunea august-septembrie,va fi tot profesoara Elena Laiu. (M. TEODOROF)