0:00

Război total la Girov, ZCH NEWS - sursa ta de informații

• faza în Contencios administrativ

Dispoziția prin care primarul de Girov a demis secretarul comunei, pe Adriana Roca, va fi atacată de prefectul județului în Contencios administrativ. George Lazăr afirmă că respectiva decizie este lovită de nulitate, din motive procedurale.

”Din punctul meu de vedere, acel document este nul de drept, pentru că primarul nu poate da afară secretarul comunei, printr-o dispoziție. Trebuia să se adreseze unei comisii de disciplină, care, la rându-i, trebuia să adune probe și materiale, pe care mai apoi ar fi trebuit să le prezinte primarului. Abia după aceea, în termen de 10 zile, după ce a luat o hotărâre, primarul trebuia să o pună în aplicare. Nu există o lege prin care primarul poate să facă așa ceva. Este ca și cum aș da eu o hotărâre prin care aș da afară pe primarul municipiului sau pe altcineva cu o astfel de funcție. Noi vom ataca în Contencios respectiva dispoziție, în care nici măcar nu sunt invocate motivele”, a declarat prefectul George Lazăr.

Pune sigiliul, rupe sigiliul…

Balamucul din Primăria Girov a dat în clocot. Primarul Vasile Olaru a dispus, în data de 2 septembrie, desfacerea contractului de muncă secretarului Adriana Roca, numai că, ieri, împricinații au fost la un pas de încăierare.

Pe la ceasurile 7.50, în prezența unei salariate a primăriei, Maria Apopei, primarul a sigilat biroul secretarului.

Pe la 8.05, secretarul Adriana Roca a intrat în primărie, a rupt sigiliul, după care a plecat la Postul local de Poliție să-l arate polițiștilor.

În urmă, pe la 8.15, primarul Vasile Olaru, în prezența consilierului Ioan Boureanu, a viceprimarului Ion Purcel și a salariatei Iluța Boghian, a sigilat din nou biroul cu pricina.

Pe la ceasurile 9, Adriana Roca, în prezența consilierilor Vasile Guriuc, Vasile Enache, Florinel Sarion și Ciprian Avădanei, a intrat în trombă în birou, rupând a doua oară sigiliul. Ulterior, Adriana Roca a ieșit din birou, a sigilat și ea ușa, după care s-a urcat în mașina lui Florin Sarion și a plecat spre reședința județului.

După plecarea acesteia, Comisia de inventariere a primăriei a luat atitudine, a lipit un alt sigiliu, și a pus, în plus, și o înștiințare.

Meciul nu a luat sfârșit, pentru că beligeranții aveau nevoie și de o echipă de arbitri, motiv pentru care la primărie s-a deplasat șeful de post Mihai Rotaru. Martorii oculari declară că primarul a chemat Poliția, pentru ca organele de anchetă să constate că Adriana Roca a rupt sigiliul și nu o dată, ci de două ori.

„Eu am un alt statut”

Adriana Roca, secretar al comunei Girov, spune că va veni la serviciu ca și până acum, conform programului de lucru. Mai mult decât atât, ea declară că dispoziția a fost dată printr-un abuz, iar primarul Olaru s-a întors din concediu, special pentru a semna acea dispoziție.

„Primarul a emis acea dispoziție prin care mi-a desfăcut contractul de muncă. A sigilat biroul și acum face inventar, dar dispoziția este ilegală. Eu nu fac parte din categoria de personal contractual, deci mă voi prezenta la serviciu în continuare. Dispoziția a fost un abuz al primarului, care și-a făcut rechemare din concediul de odihnă, până pe 6 septembrie pentru a putea semna acea dispoziție. Nu mi s-a făcut niciun fel de cercetare și nu mi s-a spus motivul pentru desfacerea contractului de muncă. Există o grămadă de inadvertențe, cine l-a sfătuit pe primar să facă așa ceva l-a sfătuit prost. Eu nu am primit dispoziția, iar dacă dânsul crede că e pe moșia Olaru se înșeală. Eu sunt secretarul comunei, am un alt statut. Următoarea ședință de Consiliu se va ține, probabil că ăsta a fost și mobilul, ca eu să nu pot participa la ședință. Dar pot să mă duc sau nu la ședință, pot să contrasemnez sau nu hotărârile, acestea își vor produce efectul”, a spus Adriana Roca.

„Biroul e sigilat”

Primarul Vasile Olaru este convins, la rândul său, că dispoziția de a-i desface contractul de muncă Adrianei Roca este perfect legală.: ”Dispoziția va ajunge la Prefectură și are termen de 30 de zile să o atace în instanță. Adriana Roca trebuia să predea biroul și nu a vrut. Acum biroul e sigilat de comisia de inventariere. Există două articole de lege clare în baza cărora am dat dispoziția, și mă refer la legea administrației publice, care spune clar că primarul poate da sancțiuni, și la articolul 53 din Codul Muncii”.

COMUNICAT DE PRESĂ

Instituţia Prefectului – judeţul Neamţ a atacat în contencios administrativ Dispoziţia Primarului comunei Girov nr. 110 “de desfacere a contractului de muncă” a doamnei secretar Roca Adriana, întrucât dispoziţia menţionată a fost emisă cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare, potrivit cărora:

a. secretarul este funcţionar public de conducere şi nu personal contractual;

b. secretarul îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de serviciu şi nu în baza unui contract de muncă;

c. destituirea din funcţia de secretar se poate dispune de primar, dar numai la propunerea comisiei de disciplină organizate potrivit prevederilor art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 123 alin. (5) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 3 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, actul atacat de Instituţia Prefectului în faţa instanţei de contencios administrativ este suspendat de drept până la soluţionarea cauzei.

“Începând cu data de 3 septembrie 2013, data înregistrării acţiunii, dispoziţia în cauză nu mai poate produce efecte juridice, pe toată durata suspendării doamna Roca Adriana fiind îndreptăţită a-şi relua activitatea”, a declarat prefectul George Lazăr.

Articolul precedentAMR 12: O școală cu ambiții
Articolul următorAtac la Părinte