0:00

Purtătorul de cuvânt al lui Arsene a pierdut 3,5 miliarde de la Piatra-Neamț la Bacău, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAdrian Vasile Niță, fost purtător de cuvânt al Danielei Soroceanu, promovat acum pe același post lângă Ionel Arsene, a călcat apăsat și îndelung pe urmele lui Mircea Geoană ( președinte pentru o noapte pentru ”Mihaela, dragostea mea”) și a fost ”milionar” pentru aproape un an prin decizia Tribunalului Neamț. Anul trecut, pe 14 iulie, instanța nemțeană a stabilit să-i acorde toate salariile pe care ar fi trebuit să le primească dacă n-ar fi fost demis din fruntea Publiserv și, socotit ban cu ban, se ajungea la vreo 350.000 lei. Pe 14 iunie anul acesta, Curtea de Apel Bacău i-a ”luat” banii înapoi, rejudecând cauza, ba l-a mai obligat să plătească și cheltuieli de judecată de 100 lei.

”Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul că respinge acţiunea ca nefondată. Cu opinia separată a d-nei jud. Pătraşc Bălan Ionela Diana care este pentru respingerea apelului ca nefondat. Obligă intimatul să-i plătească apelantei suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 14.06.2019”.

Dacă instanța de la Bacău ar fi menținut hotărârea Tribunalului Neamț, Adrian Niță ar fi trebuit să încaseze ”drepturi salariale ce i se cuveneau reclamantului pentru funcția de director general al SC Publiserv SA, în calitate de mandatar, actualizate cu rata inflației la data de 14.07.2017, plata indemnizațiilor aferente unui mandat întreg de patru ani, cuprins între 21.03.2017 și până la 21.03.2021 și al premiului anual aferent perioadei în care și-a desfășurat activitatea, actualizate cu inflația la data de 14.07.2017”.

La un calcul estimativ, Adrian Niță ar fi urmat să se ”îmbogățească”, pentru că ar fi primit cel puțin 350.000 de lei, bani pentru care, practic, nu ar fi depus niciun efort. Însă, soarta fuse cruntă de astă dată și ”averea” a rămas doar pe hârtie, între sentința de la Neamț și cea de la Bacău. Evident că lucrurile nu sunt pierdute chiar de tot, mai există o speranță,  se poate adresa Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul în care consideră că n-a avut un proces echitabil. Cererea lui fiind echitabilă, dincolo de orice îndoială….

C.M.

 

 

 

Articolul precedentDinamită păzită de jandarmi, la șantierul arheologic de la Hanul Șerbești
Articolul următorCOD GALBEN de instabilitate atmosferică în Regiunea Nord-Est