Acasă ADMINISTRAȚIE PSD se bazează pe cavalerismul consilierilor judeţeni

PSD se bazează pe cavalerismul consilierilor judeţeni

0:00

PSD se bazează pe cavalerismul consilierilor judeţeni, ZCH NEWS - sursa ta de informații

După eşecul lui DVC, încearcă şi Emilia Arcan

 După eșecul de marți, 2 septembrie, se încearcă organizarea unei noi „extraordinare” la Consiliul Judeţean Neamţ. Aceasta, conform convocării, ar trebui să se desfăşoare, pe 5 septembrie, cu începere de la ora 10. Rămâne de văzut dacă aleşii Neamţului vor fi mai deschişi la provocări de data aceasta, convocarea fiind semnată de o doamnă, după ce au tratat cu refuz încercarea colegului Dan Vasile Constantin de acum câteva zile.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, se convoacă Consiliul Judeţean Neamţ în şedinţă extraordinară, pe data de 5 septembrie 2014, ora 10.00, în sala de şedinţe Ion Creangă, cu următoarele proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi: 1. Actualizarea Programului de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean, pentru perioada 2014-2019; 2. Modificarea bugetului Judeţului Neamţ pe anul 2014; 3. Aprobarea unei asocieri cu comuna Crăcăoani în vederea finanţării unei acţiuni de interes public judeţean; 4. Aprobarea unei asocieri pentru realizarea unei acţiuni de interes judeţean; 5. Aprobarea unei asocieri cu Comuna Pânceşti în vederea finanţării unei acţiuni de interes judeţean”, se precizează în convocarea semnată de vicepreşedintele Emilia Arcan. (Z.C.H.)

Exit mobile version