Acasă ACTUALITATE Proxeneţi condamnaţi la 5 ani de închisoare, după 8 ani de procese

Proxeneţi condamnaţi la 5 ani de închisoare, după 8 ani de procese

0:00

Proxeneţi condamnaţi la 5 ani de închisoare, după 8 ani de procese, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDupă 8 ani de procese, timp în care dosarul s-a plimbat între DIICOT şi Tribunalul Neamţ, patru indivizi care au pus bazele unei afaceri cu fete duse în străinătate au primit pedepse cu executare, iar un al cincilea – probabil un fel de mână stângă a grupului – a luat 3 ani cu suspendare. Aşadar, dacă nu se schimbă lucrurile la Bacău, pentru că sentinţa nu e definitivă, Corneliu Ionut Juncu (31 de ani) din Piatra Neamţ are de stat după gratii exact 5 ani şi două luni, iar « tovarăşii » săi, Cătălin Florin Corduneanu (37 de ani), Gheorghe Stoian ( 47 de ani) şi Ioan Preutu (43 de ani), primioi pietreni, iar ultimul din comuna Ştefan cel Mare, au primit pedepse egale – 5 ani cu exacutare. Singurul care a scăpat cu 3 ani cu suspendare este Viorel George Ciocoiu (40 de ani), consătean cu Preutu. , din Stefan cel Mare, însă sanctiunea lui este mai blîndă, 3 ani de detentie cu suspendare sub supraveghere.

Toţi cei cinci “bărbaţi” s-au ocupat cu exportul de tinere, unele minore, în baza unor promisiuni «ferme» de locuri de muncă bine plătite. Unele nici măcar n-au ieşit din ţară, în vreme ce altele, odată ajunse la destinaţie, intrau pe făgaşul “clasic”: acte confiscate, bătaie şi prostituţie. Deşi reţeta e binecunoscută, ancheta s-a întors la DIICOT pentru completarea probatoriului, iar fetele traficate, probabil unele cu altfel de viaţă acum, nu au formulat niciun fel de pretenţii de despăguibire de la proxeneţi. Acum rămâne de văzut ce dezie va lua Curtea de Apel Bacău, în eventualitatea atacării sentinţei de la Neamţ şi dacă proxeneţii vor plăti cu închisoarea ceea ce au făcut. (C. MIRCEA)

Exit mobile version