Acasă ACTUALITATE Protest al angajaților Carrefour din Piatra-Neamț

Protest al angajaților Carrefour din Piatra-Neamț

0:00

Protest al angajaților Carrefour din Piatra-Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiToți angajații retailerului Carrefour din Piatra-Neamț au purtat astăzi, 25 martie, bandane albe în semn de protest, potrivit informațiilor furnizate de Serviciul Informații al companiei.

Acțiunea este organizată în întreaga țară de către Sindicatele din cadrul grupului Carrefour: Sindicatul Salariaţilor Carrefour România, Sindicatul Market, Sindicatul Naţional Artima, Sindicatul Naţional Supeco, alături de Federaţia Sindicatelor din Comerţ.

La București, a fost pichetat sediul companiei din strada Gara Herăstrău, între orele 11.00 şi 13.00, potrivit unui comunicat de presă.

Principalele solicitări sunt: acordarea tichetelor de masă la valoarea maxim deductibilă și acordarea primei de transport pentru angajaţii din toate formatele Carrefour.

Sindicatele grupului sunt afiliate la CNS Cartel ALFA care declară, într-un comunicat de presă, că „este alături de membrii săi şi le susţine revendicările. Contribuţia angajaţilor la prosperitatea companiei trebuie recunoscută în mod corect, prin condiţii de muncă şi venituri decente!”.

Angela Croitoru

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Exit mobile version