Acasă NU RATAȚI Programată la operaţie pe cord a urcat pe Ceahlău

Programată la operaţie pe cord a urcat pe Ceahlău

0:00

Programată la operaţie pe cord a urcat pe Ceahlău, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* femeii i s-a făcut rău şi a fost coborâtă de salvamontişti de la Fântânele
* din cauza numărului mare de cazuri, salvatorii montani au terminat rezervele de oxigen

O femeie de 64 de ani din Iaşi, programată pentru operaţie pe cord în luna septembrie la o clinică din Bucureşti, s-a încumetat să urce pe Ceahlău şi chiar a reuşit. Problemele au apărut ieri, la coborâre, când i s-a făcut rău, undeva sub cabana Fântânele. Persoana care o însoţea a sunat la dispeceratul de urgenţă şi a cerut ajutorul salvamontiştilor. “Noi am fost anunţaţi în jurul orei 13, iar echipa de intervenţie din Baza Durău a ajuns la caz în 30 de minute”, a declarat Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ. “Femeia avea probleme neuromotorii, stare avansată de rău, tahicardie, puls 150 şi tensiune 16/10. A fost imobilizată, i s-a acordat primul ajutor şi a fost transportată la Baza Durău – singurul punct de prim ajutor din staţiunea cu acelaşi nume”.

Tot persoana care însoţea femeia le-a spus salvamontiştilor despre programarea la operaţie a femeii. Salvatorii montani au predat pacienta echipajului de ambulanţă, în jurul orei 15. Sezonul de vară 2014, care se va încheia în jurul datei de 15 septembrie, a fost cel mai aglomerat din ultimii 4 ani, din punct de vedere al intervenţiilor pe care le-au avut salvamontiştii în masiv.

“În luna august toată rezerva de oxigen din staţiile Durău şi Dochia a fost practic epuizată, iar acum mai există doar o rezervă, care ar ajunge pentru câteva cazuri”, a precizat Raul Papalicef. “Deoarece procedura bugetară de achiziţie a acestui produs ar dura peste o lună, am apelat şi avem promisiuni de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă ca în cursul săptămânii viitoare să putem încărca, prin intermediul acestei instituţii, câteva tuburi portabile”. (C. MIRCEA)

Exit mobile version