A IV-a ediţie a concursului de matematică „Profu’ de mate” are loc în intervalul 20 noiembrie, ora 8:00 – 26 noiembrie, ora 22:00. Concursul se desfăşoară la nivel interjudeţean, este gratuit şi în conformitate cu programele în vigoare.
„Concursul este de tip grilă şi se adresează tuturor elevilor care doresc să-şi evalueze cunoştinţele de matematică. Este un concurs pe care elevii pot să-l susţină de la şcoala, de acasă, la orice oră, numai în perioada prevăzută în calendarul concursului. Recomandăm susţinerea concursului în unităţile şcolare, sub supravegherea cadrelor didactice. Punctajul obţinut se generează pe loc, la încheierea testului, iar elevului participant i se acordă o diplomă în format digital pe care o poate printa, în vederea întocmirii portofoliului personal. Timpul alocat este de două ore, concursul poate fi susţinut o singură dată”, se precizează pe portalul Mate.Info.Ro.
Concursul este organizat şi administrat profesorii de matematică Cătălin Osiceanu şi Radu Titel, având sprijinul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Ilfov. (M. CONSTANTINESCU)