Acasă INFRACȚIONAL Prinși la furat porumb

Prinși la furat porumb

0:00

Prinși la furat porumb, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Duminica trecută, lucrătorii Secției de Poliție Rurală nr. 10 Dulcești i-au prins pe Ciprian R., Mihai R. și Aglaia C. , toți domiciliați în comuna Dulcești, în timp se aprovizionau cu porumb, însă nu de pe tarlaua lor, ci de pe cea aparținând localnicului Gheorghiță A. Porumbul furat, evaluat de victimă la 600 de lei, a fost recuperat și predat posesorului de drept, iar făptașilor li s-au întocmit dosare penale, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Tot porumbul l-a ispitit și pe Nicolae D. din comuna Săbăoani. Acesta a fost surprins de o patrulă a postului local de poliție în timp ce fura de pe un teren care-i aparținea lui Sorin R., din aceeași localitate. Prejudiciul, constând în 12 saci cu porumb, a fost recuperat și predat proprietarului, iar celui prins la furat i-a fost întocmit dosar penal. (A.S.)

Exit mobile version