Acasă ADMINISTRAȚIE Primarul de Păstrăveni îşi vrea funcţia înapoi, cel de Petricani – pe...

Primarul de Păstrăveni îşi vrea funcţia înapoi, cel de Petricani – pe cale să fie demis

0:00

Primarul de Păstrăveni îşi vrea funcţia înapoi, cel de Petricani – pe cale să fie demis, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Petrică Rotaru Popa

Povestea primarului de Păstrăveni se repetă şi în cazul celui de la Petricani. Dacă Ioan Onisei a fost „pârât” la prefectură de un simplu cetăţean vigilent, care a sesizat că edilul a părăsit partidul care l-a dus spre primul fotoliu din comună, în cazul lui Petrică Rotaru Popa sesizarea este semnată de 5 persoane (3 candidaţi la primărie şi doi consilieri locali). Semnatarii susţin că, de vreme ce primarul a fost ales pe listele USL, iar acum a trecut la ALDE, ar fi firesc să-şi piardă funcţia exact cum s-a întâmplat cu Ioan Onisei.

Primarul de Păstrăveni a fost demis prin ordinul prefectului în ziua de 28 aprilie, iar pe 5 mai a deschis acţiune la Tribunalul Neamţ, cerând anularea actului administrativ care i-a „luat” funcţia. El a decis să plece din rândurile PSD, partidul al cărui membru a fost aproape 24 de ani, în cele ale PNL. Mult mai greu, însă, a decis să plece din primărie, dar în cele din urmă a predat cheile şi ştampila, deși aşteaptă cu nerăbdare verdictul instanţei.

La rândul său, Petrică Rotaru Popa a fost contestat chiar de consilierii locali cu care colaborează, unul dintre ei fiind soţia actualului candidat independent la primărie, agentul de poliţie Neculai Isache.

Neculai Isache

„Cred că, fiind o situaţie similară cu cea de la Păstrăveni, ar trebui ca poziţia Prefecturii Neamţ să fie aceeaşi şi, în scurt timp, să fie emis un ordin de demitere a primarului”, a declarat Neculai Isache.

„În ziua de 5 mai, soţia mea a depus sesizarea atât la Primăria Petricani, cât şi la prefectură, unde a trimis-o prin fax şi are confirmare că a ajuns”.

Primarul de Petricani nu a răspuns la telefonul mobil, iar pe cel fix de la primărie, de asemenea nu a răspuns nimeni.

În fond, e de înţeles. Pe lângă faptul că astăzi (6 mai) este sărbătoare, e şi prima zi oficială de campanie electorală. (C.M.)

Exit mobile version