Conform procurorilor, Aurora Bălan a fost judecată pentru că ”în zilele de 19 mai și 24 iulie 2008, în calitate de primar al comunei Gârcina, jud. Neamț, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu prin aceea că, deși cunoștea că primăria Gîrcina, jud. Neamț nu este proprietar, a vândut, în calitate de reprezentant al acesteia, două terenuri în suprafața de 10.000 mp, respectiv 2.200 mp, ce aparțineau de drept moștenitorilor proprietarilor, către alte persoane”.
Terenurile respective au fost intabulate în baza unor hotărâri de consiliu local, prin care se atesta faptul că suprafețele fac parte din domeniul privat al comunei. Ulterior au fost vândute cu sumele de 305.000 lei și, respectiv, 30.000 de lei. Moștenitorii au cerut despăgubiri de 400.000 de euro și respectiv 88.000 de euro, iar procurorii au dispus instituirea unei propriri, dispunând ca o treime din venitul net al primăriței ”până la concurența sumei de 1.483.880 lei, să fie consemnată de Primăria Gîrcina pe numele inculpatei și la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău”.
Tribunalul Neamț a menținut această măsură, însă este posibil ca la Bacău sumele să fie modificate, mai ales dacă părțile vătămate vor inista asupra despăgubirilor solicitate inițial.
C.M.