Potrivit hotărârii, primăria va aloca din bugetul local suma de 472 .219, 53 lei lei, fără TVA, din care 366.452.10 lei o reprezintă valoarea efectivă a lucrărilor, iar restul documentaţia şi autorizările.
Din cauza stării de degradare, puntea a fost închisă o perioadă de timp în această vară, iar acum se circulă cu anumite restricţii.
Dacă şi puntea de peste Cuejdi va avea aceeaşi soartă ca cea de la ştrand, unde s-au organizat patru licitaţii şi nu s-a primit nicio ofertă concretă sau valabilă, doar una care nu corespundea din punct de vedere legal, va mai trece ceva apă pe pârâu până ce vom avea parte de o punte nouă.
Angela Croitoru