Piața Centrală din Piatra Neamţ se va deschide miercuri, 29 noiembrie, anunţă Primăria municipiului, într-un comunicat de presă.
„În acest moment sunt închiriate 80% din tarabele din zona Legume-Fructe și mare parte din celelalte spații comerciale, la care chiriașii lucrează pentru amenajare. Pentru ocuparea spațiilor rămase libere este în derulare o nouă procedură de licitație. Precizăm că au fost obținute toate avizele necesare funcționării”, potrivit sursei citate.
Programul de funcționare a pieței va fi următorul: în perioada 29 noiembrie 2017 – 30 aprilie 2018, de luni până vineri între orele 6:30-19:00, sâmbăta între orele 6:30-18:00, iar duminica în intervalul orar 7:00-14:00. Începând cu data de 1 mai 2018, programul de funcționare va fi adaptat la orarul de vară.
În luna octombrie, la inițiativa primarului Dragoș Chitic, Consiliul Local a dat vot favorabil pentru ca piața să fie administrată de către Primăria Piatra-Neamț. (ZCH NEWS)