Acasă ADMINISTRAȚIE Pregătiri pentru Luna Curățeniei

Pregătiri pentru Luna Curățeniei

0:00

Conducerea Primăriei Roman lucrează la noul regulament pentru competiția locală „Luna curățeniei”, prin care romașcanii sunt încurajați să înfrumusețească o zonă a municipiului, cele mai frumoase proiecte urmând mai apoi să fie premiate. Aflat la cea de-a cincea ediție, competiția va debuta de pe 15 martie.

“Luna curățeniei în acest an este stabilită pentru perioada 15 martie – 15 aprilie. Săptămâna viitoare vom aduce la cunoștința cetățenilor regulamentul concursului. Sperăm ca acestei acțiuni să i se alăture cât mai mulți romașcani”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.

Anul trecut, câștigătorii de la această competiție au fost premiați cu ocazia manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului, adică la finele lunii mai. Premiile se vor acorda în bani, desemnarea câștigătorilor urmând a se face de o comisie de la nivelul Primăriei Roman. (C. MATEI)

Exit mobile version