În județul Neamț, astfel de centre se pregătesc la Piatra-Neamț și la Târgu Neamț. Doar la Roman nu, după ce managerul dr. Maria Andrici a transmis Direcției de Sănătate Publică Neamț un refuz detaliat în 7 argumente. Refuz cel puțin ciudat, în condițiile în care la acest spital s-au administrat cele mai multe tratamente cu anticorpi monoclonali.
De cealaltă parte, Radu Firăstrău, șeful DSP Neamț, declară că sunt mai puternice argumentele pro și speră la o reconsiderare a poziției managerului de la Roman. „Din motive obiective, la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani nu va putea fi organizat un astfel de centru. Din partea Spitalului Municipal de Urgență Roman am primit un răspuns în 7 puncte, prin care ne este comunicată imposibilitatea organizării, în acest moment, a unui centru de evaluare in cadrul spitalului. Argumentele au fost de natură financiară, organizatorică și chiar medicală. Cu toate că modalitatea de înființare, organizare și finanțare a acestor centre urmează să fie reglementată de Ministerul Sănătății de comun acord cu CNAS, deși protocolul de tratament al COVID-19 este cunoscut și aplicat în toate unitățile medicale, iar rolul acestor centre a fost bine definit în cadrul videoconferinței. De altfel, protocolul de tratament al pacienților COVID-19 a fost adaptat cu includerea medicamentelor antivirale și a anticorpilor monoclonali în tratamentul ambulatoriu, inclusiv cu medicamentele inovative: Paxlovid, Molnupiravir”, susține șeful DSP Neamț.
C. IORDACHE