Acasă ACTUALITATE Porc mistreţ lovit de autobuz şi cărat cu taxiul

Porc mistreţ lovit de autobuz şi cărat cu taxiul

0:00

Porc mistreţ lovit de autobuz şi cărat cu taxiul, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn taximetrist de 39 de ani din Săbăoani şi un bărbat de 35 de ani din Doljeşti sunt cercetaţi pentru „transportul vânatului fără a îndeplini condiţiile cerute de lege”, respectiv instigare la comiterea acestei infracţiuni, pentru o „afacere” pe care au pus-o la cale în ziua de 6 octombrie. De atunci şi până acum, poliţiştii de la Secţia Rurală Sagna au făcut cercetări şi au adunat probe pentru dosarul penal pe care l-au deschis pe numele celor doi.

„În data de 06.10.2015, în jurul orelor 06.15 un porc mistreț de circa 70 kg a fost lovit de un autobuz ce efectua o cursă specială cu pasageri abonați pe traseul Buhonca-Roman, pe DJ 207K între satele Buruienești si Sagna”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

„Autobuzul și-a continuat deplasarea după ce animalul a fost scos în afara părții carosabile de către conducătorul auto împreună cu un pasager, un bărbat de 35 de ani, din Doljești. Acesta din urmă a revenit la fața locului cu un autoturism în regim de taximetrie, condus de un bărbat de 39 de ani din Săbăoani, cu care a încărcat în portbagajul taxiului porcul mistreț, transportându-l la domiciliu, unde l-au tranșat si au preparat o parte din carnea rezultată”.

În mod normal, şi legal, animalul ar fi trebuit predat asociaţiei de vânătoare care funcţionează în zona în care s-a petrecut accidentul. Însă, în asemenea cazuri, tentaţia e mare. Acum 4 ani, 8 angajaţi ai Aeroportului din Iaşi s-au ales cu dosar penal după ce-au tranşat un porc mistreţ lovit de un avion, pe pistă. (C. MIRCEA)

Exit mobile version