Acasă ADMINISTRAȚIE Pompierul maratonist propus cetăţean de onoare

Pompierul maratonist propus cetăţean de onoare

0:00

Pompierul maratonist propus cetăţean de onoare, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiIulian Rotariu va fi declarat cetățean de onoare al municipiului Botoșani, a anunţat, vineri, 1 iulie, primarul Cătălin Flutur.

„Despre Botoșani se aud lucruri mai puțin plăcute la știri, iar astea sunt momente extraordinare pentru noi. S-a auzit de bine de Botoșani. Vrem să-ți oferim titlul de cetățean de onoare al municipiului, pentru că tu chiar meriți lucrul acesta”, a afirmat Cătălin Flutur, în cadrul unei ceremonii de premiere a pompierului care a participat la Gobi March.

Iulian Rotariu își propune ca, în toamna acestui an, să alerge şi la maratonul din Deșertul Atacama (Chile – America de Sud).

“Am prins ninsoare, am prins viscol, am prins îngheţ. Dimineaţa erau minus 4 grade, apa din sticle era îngheţată, pentru ca în a patra zi să ajungem la temperaturi de peste 35-40 de grade. O diferenţă mare a temperaturii, un teren anevoios, cu multe dune de nisip. Aveam nisip în ochi, în urechi, nisip în gură, peste tot. În a cincea zi au fost 48 de grade, a declarat Rotariu, în cadrul aceleiaşi ceremonii. (M. CONSTANTINESCU)

Exit mobile version