Culmea este că nu proprietarul a fost nemulțumit de modul în care au acționat pompierii, ci un vecin, care venise să se uite și căruia i s-a părut că unul dintre subofițeri nu face treabă bună, așa că l-a lovit cu pumnul. Și cum tot pățitul e priceput, de data asta pompierul a fost audiat imediat, iar polițiștii au sesizat Parchetul Militar Iași, instituția competentă să facă anchetă în astfel de cazuri.
Reamintim că problemele colonelului Ioan Nițică, aflat și acum la dispoziția șefului IGSU, s-au tras tot de la un ultraj, cu precizarea că pompierul care a fost atunci atacat cu un cuțit a refuzat să fie audiat de polițiști. Parchetul Militar Iași n-a putut fi sesizat imediat, în lipsa unei declarații, iar colonelul Nițică a fost acuzat de ”omisiunea sesizării”. Și procesul nu s-a încheiat încă.
C.M.