Acasă ACTUALITATE Poliţiştii locali au amendat şase cerşetori

Poliţiştii locali au amendat şase cerşetori

0:00

Poliţiştii locali au amendat şase cerşetori, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPoliţiştii locali de la Biroul de Ordine Publică din Piatra-Neamţ au organizat joi, 3 noiembrie, o acţiune pentru depistarea şi combaterea cerşetoriei. Acţiunea a avut loc în parcările supermarketurilor și ale centrelor comerciale de pe raza municipiului Piatra Neamț.

Șapte persoane care apelau la mila publică au fost legitimate, şase dintre aceştia au primit amenda minimă de 100 de lei, iar o femeie nevoită să se deplaseze în cărucior, a primit avertisment. Toţi cei găsiţi „în exerciţiul funcţiunii” au fost trimişi acasă de poliţiştii locali, după întocmirea documentelor contravenţionale. Printre cei amendaţi se află şi un om al străzii care a fost găsit consumând alcool în spatele unui bloc pe pe Bulevardul Decebal.

Un astfel de fenomen este dificil de stopat, atât timp cât oamenii „miloși” nu înțeleg că oferirea de bani celor ce apelează la mila publică întreține acestă manifestare și determină creșterea numărului celor care întreprind astfel de acțiuni„, precizează Irina Ştefănescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.

Amenzile nu prea au efect în cazul cerşetorilor pentru că, de cele mai ori, aceştia nu le achită şi continuă să apeleze la mila publică.

Angela Croitoru

Exit mobile version