Acasă EDUCATIE Poliţiştii ieşeni, vizite în licee

Poliţiştii ieşeni, vizite în licee

0:00

Poliţiştii ieşeni, vizite în licee, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiLa data de 2 iunie 2015, între orele 10.00-13.00, în baza Programului cadru de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor poliţisti din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat şi susţinut o activitate informativ-preventivă  împreună cu reprezentanţii Bibliotecii Judeţene ”Gheorghe Asachi” Iaşi. Astfel, în cadrul proiectului comun cu Biblioteca Judeţeană ”Gh. Asachi” Iaşi şi Organizaţia Crucea Roşie Iaşi – ” Biblio-ateliere de informare civică şi de prim ajutor la Filialele Bibliotecii” a fost organizat un atelier de lucru la Filiala Ateneul Tătăraşi, având ca beneficiari elevi ai Şcolii Gimnaziale ”Ionel Teodoreanu” Iaşi. Scopul acestei activităţi a fost de a transmite elevilor mesaje cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, respectiv: siguranţa personală în şcoală, familie şi pe stradă, modul de relaţionare cu persoanele necunoscute, siguranţa bunurilor personale şi informaţii legate de consecinţele implicării în acte antisociale (consumul de alcool şi droguri). La această activitate au participat 30 de elevi din cadrul Şcolii Gimnaziale ”Ionel Teodoreanu” Iaşi. (Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Iaşi)

Exit mobile version