Acasă EVENIMENT Polițiștii din Bicaz, anchetă pentru găsirea unei femei

Polițiștii din Bicaz, anchetă pentru găsirea unei femei

0:00

În ziua de 11 mai, polițiștii din Bicaz au făcut investigații, pentru a găsi o femeie, care și-a pierdut banii într-o stație de autobuz. Cercetările au început după ce, dimineață, un bărbat de 62 de ani s-a prezentat la poliție și a declarat că a găsit 800 de lei. În mod firesc, neștiind ai cui sunt banii, agenții au făcut verificări și au descoperit că aparțin unei femei în vârstă de 33 de ani, din localitate. Bineînțeles că tânăra s-a bucurat când a aflat de ce o căuta poliția.

Polițiștii din Bicaz, anchetă pentru găsirea unei femei, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Aceasta cât și polițiștii au mulțumit bărbatului pentru corectitudinea de care a dat dovadă”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. „Aducem în atenția publicului faptul că fapta de a nu preda, în termen de 10 zile, un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut, constituie infracțiunea de însușirea bunului găsit și se pedepsește de la o lună la 3 luni de închisoare sau amendă, conform art. 243 din Codul Penal”. (C.M.)

Exit mobile version