Acasă ACTUALITATE Polițiștii caută victima unui accident care n-a avut loc încă

Polițiștii caută victima unui accident care n-a avut loc încă

0:00

Polițiștii caută victima unui accident care n-a avut loc încă, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn apel la 112, făcut în seara de 2 mai, de un localnic din satul Mănoaia, comuna Costișa, anunța că un biciclist a fost lovit de un microbuz și este posibil să fi fost rănit grav. Surpriza pentru polițiștii de la Secția Rurală Săvinești și pentru cei de la Serviciul Rutier, care s-au dus la fața locului, a fost că n-au găsit nicio victimă. După ce-a fost identificat bărbatul care a sunat la 112, om serios și de bună credință de altfel, verificările au continuat pentru a se stabili dacă a avut loc, într-adevăr, un accident sau nu. Bărbatul din cauză a declarat că a văzut pe cineva căzut și un microbuz trecând prin zonă, însă n-a văzut clar dacă s-a produs vreun impact între persoana căzută de pe bicicletă și autovehicul. Polițiștii au făcut verificări la spital, dar și la localurile din apropierea locului în care a fost semnalată producerea accidentului, însă n-au putut stabili până astăzi, 3 mai, dacă este vorba, într-adevăr, despre un accident rutier, așa încât cercetările continuă. (C.M.)

1 COMENTARIU

  1. Era pe bicicleta, sprijinindu-se de microbuz.Microbuzul a plecat brusc si biciclistul a cazut.Sa fie amendat soferul microbuzului pentru evaziune fiscala.

Comments are closed.

Exit mobile version