Acasă COMUNICATE PRESĂ Polițiștii au confiscat doi ogari și i-au făcut dosar penal proprietarului

Polițiștii au confiscat doi ogari și i-au făcut dosar penal proprietarului

0:00

Un tânăr de 17 ani, din Boțești, s-a ales cu dosar penal și a rămas fără cei doi ogari pe care îi crescuse. „În ziua de 31 ianuarie, polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acțiune de prindere în flagrant a unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Polițiștii au confiscat doi ogari și i-au făcut dosar penal proprietarului, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiTânărul tocmai vânduse cuiva unul din ogari, cu 400 de lei, și, ca să-i demonstreze cumpărătorului că a făcut o afacere bună, s-a dus cu el pe câmp, în fondul de vânătoare de la Săbăoani și a pus patrupedul să caute un iepure sălbatic. „Persoana în cauză a fost preluată de polițiști de la locul demonstrației, stabilindu-se că tânărul mai deținea și un al doilea câine din rasa ogar asupra sa, pe care intenționa să-l comercializeze. Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic, constând în practicarea vânătorii cu ogari, faptă prevăzută de art. 42 alin. din Legea nr. 407/2006, modificată și pedepsită cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei”, a adăugat inspectorul Bulgărea.

Polițiștii au indisponibilizat cei doi câini și i-au dus la adăpostul de animale fără stăpân, aflat în subordinea Primăriei Roman. (C.M.)

Exit mobile version