Dinamica accidentelor de circulaţie în care sunt implicaţi minorii, relevă vulnerabilitatea acestora în faţa pericolelor din trafic. Astfel, pe perioada anului şcolar precedent, 2014-2015, la nivelul judeţului Iaşi s-au produs un număr de 172 accidente în care au fost implicaţi minori cu vârste între 7-18 ani, acestea fiind soldate cu 4 morţi, 61 răniţi grav şi 171 răniţi uşor.
Principalele cauze de producere a accidentelor în care sunt implicaţi minorii, la nivelul judeţului Iaşi, sunt traversarea neregulamentară de către pietoni, neacordarea priorităţii pietonilor şi abaterile săvârşite în calitate de biciclişti. Capacitatea copilului de a percepe distanţele, vitezele de deplasare ale autovehiculelor şi chiar traficul rutier în ansamblul său, îl face pe acesta vulnerabil într-un mediu atât de nesigur. Rolul cel mai important în conştientizarea minorilor asupra pericolelor din trafic îl au părinţii.
- stabileşte reguli clare în ceea ce priveşte drumul de acasă la şcoală şi înapoi şi
însoţeşte-l, pe copilul tău, de cât mai multe ori pe acest itinerariu, explicându-i
pericolele la care este predispus; - învaţă-l că strada nu e loc de joacă;
- oferă-i un exemplu pozitiv prin comportamentul tău, indiferent că eşti pieton sau
şofer; copilul învaţă privindu-te pe tine şi atunci când va fi singur, te va copia în
comportament; - în funcţie de vârsta copilului, învaţă-l regulile de circulaţie care să-i asigure siguranţa
în trafic; astfel, dacă pe cei cu vârste fragede îi înveţi regulile privind traversarea
străzii, deplasarea pe drumurile publice, semnificaţia culorilor semaforului, a
anumitor indicatoare sau marcaje rutiere, cu adolescenţii poartă conversaţii, care să-i
ajute să conştientizeze pericolele la care sunt supuşi şi răspunderea pe care trebuie să
şi-o asume în cazul în care vor conduce autovehicule (inclusiv mopede) fără a fi
posesori de permise de conducere sau aflându-se sub influenţa alcoolului.